Fotografie marca Lynch, Warhol și Burroughs, în premieră la Londra

foto-principala

Ne-am obișnut cu alegerile sofisticate ale marilor galerii ale lumii și este de înțeles că unii dintre cei mai exersați curatori caută artă experimentală și inspirantă pentru expoziții care să fie memorabile, deopotrivă, pentru critică și pentru public.

Are toate șansele să întrunească toate aceste condiții Photographer’s Gallery din Londra, care a mers un pas mai în față, găzduind o expoziție de fotografii semnate de trei mari scenariști și regizori. Nu este vorba doar de niște figuri marcante ale cinematografiei mondiale, autorii fiind trei dintre cele mai mari nume ale culturii americane postbelice: William Burroughs, David Lynch și Andy Warhol.

Niciunul dintre ei, însă, nu este cunoscut în mod particular pentru fotografie, deși fiecare dintre ei este, de fapt, un fotograf obsesiv, care a testat această modalitate de expresie în mod constant de-a lungul întregii cariere.

Fiecare dintre ei a folosit aparatul de fotografiat pentru a-și explora obsesiile, pentru a-și păstra amintirile sau pentru a-și sublinia credințele în artă. Niciunul dintre ei, probabil cu excepția lui Lynch, nu a încercat să devină fotograf profesionist.

2_-Press-Image-l-William-Burroughs_Ian-Sommerville_-Infinity_-Paris-_Beat-Hotel_-1962-_-Estate-of-William-S.-Burroughs

William Burroughs

Dintre cei trei, probabil cel mai interesant este William Burroughs, comentează ziarul britanic The Independent. De altfel, această expoziție îi este dedicată scriitorului Burroughs, la o sută de ani de la nașterea sa.

Artistul a murit în 1997. William Burroughs a făcut fotografii întreaga sa viață, folosind o largă varietate de aparate de fotografiat și procesându-le în laboratoarele locale. Cu timpul, a început să se joace cu fotografiile în colaje, juxtapuneri și serii. Vă imaginați cât de interesante ar fi aceste încercări, făcute de un om care era specializat, de fapt, în amestecarea cuvintelor, în fragmentarea gramaticii și în construirea contextelor, cu asemenea măiestrie încât putea cuprinde în cuvinte senzații. Munca lui fotografică este o evidentă încercare de a face același lucru cu imagini vizuale.

78-14

William Burroughs

A descoperit rapid colajul ca mijloc de expresie, o modalitate de a da fotografiei o altă viață prin juxtapunere, suprapunere sau tăierea unor detalii. A numit asta Cut-ups sau Fold-ins și a dezvoltat tehnica în colaborare cu artistul Brion Gysin, pe care l-a întâlnit în Maroc. Li s-a alăturat matematicianul Ian Sommerville, care a dezvoltat conceptul de foto-reducție, potrivit căruia întreaga colecție de fotografii poate fi montată, iar montajul rezultat poate fi montat la rândul său cu altele, până când întregul lot ar putea fi redus la un singur cadru fotografic.

Interesat de felul în care un anumit obiect sau o anumită circumstanță poate conține, simultan, trecut și viitor. Burroughs a aplicat această tehnică portretelor pe care le-a făcut, ocazional, unor prieteni, apoi a testat tehnica fotografiind locuri în care apare el însuși, dar numai ca o umbră sau ca o prezență impicită. Într-o altă serie de fotografii a surprins un pat înainte și după ce acesta a găzduit o întâlnire erotică, așternuturile mototolite înainte ca totul să fie din nou pus la punct, cuvertura roșie să fie repusă la locul ei, iar patul să-și recapete discreta anonimitate. Cu timpul, promisiunile din arta lui au devenit încă și mai puternice, cadrele au devenit mai clare și mai dure, compoziția – cu mai multă forță, iar colajele – în mod deliberat mai artistice. A creat montaje din propria lui viață, din copilăria lui. Pentru Burroughs, care a fost, de asemenea, și pictor, fotomontajul a fost o practică ce s-a dezvoltat în propria tehnică artistică.

Andy Warhol s-a născut artist, asta este, probabil, un lucru unanim acceptat. Începând din 1976, însă, de când și-a cumpărat un aparat de amatori Minox, Warhol a devenit un fotograf compulsiv, care a apăsat pe declanșator ori de câte ori a avut ocazia. Se spune că dădea gata o rolă de film pe zi cel puțin, după care trimitea cadrele la “The Factory”, ca să fie developate pe hârtie.

38D-4

William Burrroughs

Fotografiatul a devenit o parte din ordinea sa de zi obsesivă, adică dorința de a păstra momente, înregistrate pe bandă, dictate sau fotografiate. De asemenea, această pasiune este și o expresie a credinței sale în imagini reproductibile ca bază centrală a limbajului vizual contemporan. A folosit Polaroidul și fotografii lărgite, iar cu aparatul său de buzunar de o versatilitate nesfârșită, a cercetat lumea și a fotografiat pe oricine și orice i-ar fi ieșit în cale. Este și ceva artă în aceste fotografii.

Ca și Burroughs, Warhol a fost fascinat de fotomontaj. Dar, dacă Burroughs a fost interesat în juxtapunerea imaginilor, Warhol era intrigat mai mult de repetiții. Punea alături patru sau mai multe cadre ale aceluiași obiect, fotografii făcute la diferență foarte mică de timp, iar diferența abia perceptibilă dintre cadre aducea senzația de mișcare și de viață. A încercat același lucru cu diferite tipuri de expunere, într-o serie Jerry Hall Reclining on Couch, surprinsă în 1976.

Prolifica sa muncă în acest domeniu a fost o formă de fotojurnalism, în măsura în care a făcut nenumărate fotografii în serie, pe care le-a asamblat apoi pe categorii, cum ar fi “la piață“, ”scene pe stradă”,”demonstrații pentru drepturile homosexualilor”, sau “viață”. Chiar dacă persoanele care apăreau în aceste fotografii erau prieteni de-ai săi sau alți oameni pe care-i întâlnea, este o mare liniște în cadrele sale, ceea ce le face în mod particular non-animate. Un bărbat în pantaloni albi doarme cu fața în jos în una dintre seriile sale Oameni de pe Stradă.

O serie de fotografii cu clădiri este mai puțin marcată de ceea ce spune decât de precizia compoziției și a spațiului din jur. Probabil că au fost gândite ca o oglindire diurnal a anumitor spații, dar, o dată developate pe hârtie, par produsul unui ochi antrenat și experimentat într-o formă particulară și personală de vizual.

industrial-1988-1024x772

David Lynch (1988)

Se poate spune același lucru despre fotografia lui David Lynch. Dintotdeauna, Lynch a făcut fotografie alb-negru, prezentând spații industriale goale din Europa și Statele Unite. Expuse pentru prima oară în Europa, aceste cadre sugerează un ochi obișnuit cu aparatul de fotografiat și o minte fascinată de spații bizarre, de decădere și neînsuflețite – exact așa cum ne-am și aștepta, de altfel, de la un regizor care a semnat capodopere precum Blue Velvet sau Munholland Drive.

0342

Andy Warhol (Polaroid)

Camera surprinde liniile clare și brutale ale structurilor industriale. Pe măsură ce te apropii, apare o ușă deschisă, o fereastră plină de praf sau o țeavă ruptă. Mai mult decât Warhol sau Burroughs, ochiul lui Lynch surprinde detalii, cum ar fi textura pereților și a metalului. Lucrările lui sunt monumentale și expresive, fără să apară vreun om sau vreun produs în cadru.

Peisajele industriale au fost subiectul nenumărator eseuri fotografice în ultima jumătate de secol sau chiar mai mult. Ceea ce face diferența între ele este mintea care stă în spatele ochilor ce văd. Cei mai importanți fotografi folosesc aceste cadre pentru a arăta timpul și spațiul, păstrând distanța față de subiect. Fotografiile lui Lynch îi povestesc privitorului ceea ce a unit această imagine de persoana care s-a aflat în spatele camerei. Starea de spirit este, de asemenea, foarte importantă pentru aceste compoziții.

Toate fotografiile expuse la The Photographer’s gallery, din Londra, sunt alb-negru. Probabil că vă așteptați la asta, având în vedere că majoritatea sunt făcute prin anii ‘60 și abia mai târziu artiștii au fost ceva mai interesați în a explora culoarea.

paris-industri-1980-1024x667Sursă: www.independent.co.uk