“Balada Dependenței Sexuale” – Nan Goldin

Nan Goldin este cunoscută pentru opera ei autobiografică. În fotografiile ei portretizează durerea din viața de zi cu zi. Sinuciderea surorii mai mici, experiențele pe care le-a avut în clinicile de reabilitare, relațiile toxice în care a trăit, toate și-au pus amprenta asupra operei artistei.  

Născută în Americă în 1953, Goldin a început să fotografieze în anii 60 cu o cameră primită cadou. Majoritatea fotografiilor ei din acea perioadă, ilustrau scene cu droguri, maltratări sau alte situații extreme. La sfârșitul anilor 70 și 80, atmosfera din imaginile ei devine din ce în ce mai sumbră, moment în care SIDA devinise evidentă în societate.  

Self portrait în blue bathroom

La el ca Diane Arbus și Larry Clark, cu care este adesea comparată, Goldin îmbogățește estetica informală bazată pe conținut a imaginii. Stilul ei este unul de senzație imediată, alimentat de o fuziune puternică de culori saturate și lumină artificială. Preferă spațiile interioare unde se joacă de-a drama privată: bucătării sau băi aglomerate, barurile centrale și paturile rupte. Ochiul ei este în strânsă legătură cu relațiile complicate dintre oameni și împrejurimile lor: femei care se analizează în oglinzile de la baie, bărbați care privesc pe fereastra mașinii sau cuplurile care colonizează geografia intimă a dormitorului.  

Unul dintre marile avantaje ale lui Goldin este utilizarea culorii opulente ca un catalizator pentru amplificarea emoțiilor și momentului. Într-una dintre cele mai cunoscute imagini ale ei, Nan și Brian în pat (1983), scena este plină de o strălucire crepusculară care surprinde palpitant starea de spirit a unei relații toxice și complicate. Brian, iubitul ei de atunci, stă gol pe marginea patului fumând o țigară, iar Goldin se află în spatele lui, fața ei fiind un amestec de afecțiune, vulnerabilitate și oboseală.  Nan își fotografiază familia, prietenii și pe ea. Se vede prin ochii celor din jurul ei, iar dacă nu ar fi făcut fotografii, n-ar fi știut cum să simtă o situație: “Dorința mea este să păstrez sentimentul vieții oamenilor, să-i înzestrez cu puterea și frumusețea pe care o văd ăn ei. Vreau ca oamenii mei să se uite înapoi. Vreau să arăt exact lumea mea, fără strălucire sau glorificare”. Relația lor s-a încheiat violent, următoarea imagine cu ea fiind cu adevărat dramatică (Nan One Month After Being Battered, NYC, 1984). Aici culoarea este dată de rujul ei strident care pare să se asorteze cu ochiul rănit.

O serie mare de autoportrete a fost făcută în timpul șederii într-o clinică de reabilitare, altele după ce a fost bătută de iubit, ar are și o serie cu nașterile copiilor prietenilor, oameni care se sărută sau distrează.

Fotografiile sunt făcute după prezentările de modă Vogue sau Elle și experimentează o nouă abilitate de a se implica în lumea glamuroasa.

Un aspect interesant al al fotografiilor ei constă în glorificarea fotografiei însăși.

Self portrait in kimono with Brian

Munca lui Goldin nu numai că înregistrează viața ei socială, dar fotografiile transformă viata ei într-o glamurizare narativă, oglindind lumea fantastică din mass media, cinema și muzica. Goldin își prezintă munca ca pe un slide show, la fiecare prezentare, editarea fotografiilor se schimbă pe o coloană sonoră plină de încărcătură emoțională.

Cultura în care a fost crescută stă la baza viziunii ei asupra vieții. Goldin a fost lasată liberă de părinții ei de la vârsta de paisprezece ani, fapt care i-a permis să experimenteze cultural și sexual “trezirea“ anilor 6o și să devină o parte din asta. Cu aparatul de fotografiat primit, Goldin a devenit capabilă să se implice direct în revoluția culturală, fotografiind realismul acelor vremuri. Nan Goldin a devenit un participant important al denaturării și decontextualizării subculturii punk, absorbită în mainstream-ul realismului cultural al anilor 90.

Cartea “Balada Dependentei Sexuale” este un indicator al felului în care acea subcultură s-a integrat în cultura mainstream. Cartea formulată în prealabil de Goldin este o colaborare, editată de Marvin Heiferman, Mark Holborn și Suzanne Fletcher.

Conținutul cărții este impresia concisă a narațiunii vieții artistei.

Fotografiile lui Nan Goldin din volumul “Voi fi oglinda ta “ în care se continuă temele din “Balada Dependenței Sexuale”, continând scrieri ale prietenilor și comentarii critice. Ambele cărți sunt opere de artă, iar artista a încercat să recreeze procesul narativ pe care îl crease în slideshow-urile sale. În loculul muzicii de fundal, mediul cărților i-a permis să includă scrisori, mesaje de la oameni implicați în fotografie, oferind context fotografiilor narative expuse.

Self Portrait on Top of Brian Kissing

Selecția fotografiilor reprezintă o secvență a amintirlor lui Nan referitoare la Brian, un iubit de la sfârșitul anilor 80. Prima fotografie este ceea ce poate fi descrisa un ‘snap’, cu cuplul uitandu-se spre fotograf, Nan pozând în mod tradițional, zâmbind către camera îmbrăcată seducator, se presupune pentru Brian. Brian pare foarte concentrat si atitudinea lui sugereaza ca el face fotografia.

Pe măsură ce privitorul se uită la fotografii devine conștient că este condus din ce în ce mai adanc în viața privată a cuplului.

Privitorul este supus la urmările violenței într-o altă formă de instantaneu. Printre acestea fața lui Goldin este fotografiată de aproape, foarte clar, arătând vânătăile de pe fața ei. Este ceva obșnuit să vezi fotografii de acest gen în cazul unor crime sau accidente, dar spectatorul este martor la viața lui Goldin, iar prin munca sa ne oferă evidența bătăilor primite de la Brian.

Prin faptul că fotografiile nu par sa fii fost luate în ordine cronologică, trădează faptul că Goldin își ordonează memoria evenimentelor, poate pentru a lucra cu amintirile, a le clasifica, rupând instantanee familiale pentru a se aseza pe sine.

În acest fel, munca lui Goldin este mai apropiată de cea a lui Spence, care este adeptul folosirii fotografiei pentru identificarea grupurilor culturale.