Autoportretul: Narcisism sau explorare de sine? – Partea 2 (Ce este narcisismul?)

CE ESTE NARCISISMUL?

Oamenii trec prin diferite procese mintale şi cognitive pentru a-şi descoperi propria identitate după naştere. Narcisismul este termenul folosit de psihanaliză, însemnând că o persoană este ataşată de sine dincolo de auto-recunoaştere, respectiv că o persoană crede că este frumoasă şi se priveşte fermecată în oglindă pentru o perioadă.

Narcisicul se priveşte în oglindă simţindu-se bine şi visând. Cu alte cuvinte, un artist este obiectul de interes. Oamenii experimentează, de la naştere, diverse etape cognitive şi de dezvoltare psihologică şi, în special, pictorii au recurs la autoportrete ca, prin întrebări şi răspunsuri, să îşi descopere propriile identităţi. Autoportretele sunt activităţi artistice şi produse care exprimă personalități.

Fotografia reprezintă cea mai fidelă oglindă în care asistăm la orice vârstă la îmbatrânirea noastră. Această oglindă ne însoțeste de-a lungul timpului și se schimbă o dată cu noi, altfel că noi părem neschimbați.

Este o persoană care își face autoportret în mod automat o persoană narcisică?

Dacă cineva se analizează prin vizualizarea propriului corp și înfățișare, nu înseamnă în mod automat că acesta s-a îndrăgostit de sine. Dacă doar acesta ar fi motivul pe care o face, atunci orice altă considerație despre autoportret ar fi lipsită de sens.

Freud susține că există două forme de narcisism: primar și secundar. Pentru Freud, narcisismul primar este dragostea de sine, dorința de noi înșine sau dorința de/și pentru ego, care precede abilitatea de a avea relații și de a-i iubi pe alții. Narcisismul secundar este deplasarea/schimbarea de la întreaga lume a obiectelor în sine și lipsa cunoașterii referitoare la diviziunea dintre sine și obiecte.

Spre deosebire de Freud, Carl G. Jung se concentrează să arate cât de greșit este deobicei folosit acest termen. El susține că meditația sau contemplarea nu sunt deloc narcisistice. Fotografia poate fi privită ca o formă de contemplare vizuală, contrar acuzației că artiștii sunt in general narcisiști. Jung spunea “Oricine își urmărește propriile idei și idealuri pe cât de mult posibil este un narcisist”.

De foarte multe ori, privitorul se grăbeste să judece un fotograf, numindu-l artist egocentric sau narcisist, doar pentru că exprimă o anumită stimă de sine. În personalitatea narcisistică patologică există o dereglare în privința sinelui, o vulnerabilitate, o dorință permanentă de a fi admirat și o lipsa de empatie față de sentimentele și nevoile celorlalți.

Persoana narcisistă își acordă foarte mare importanță și este preocupată în a avea fantezii de succes nelimitat și putere. O persoană care suferă de narcisism negativ va fi foarte plină de sine și va folosi lumea din jur pentru a-și exersa supraevaluarea, a-și arăta măreția și asumarea succesului, fără a permite să fie criticată.

Fără îndoială există persoane care folosesc fotografia pentru a-și crește măreția, dar dacă ne uităm în istoria artei, autoportretul nu a fost și nu este un mod superficial de a te privi pe sine, ci o arta existențială care continuă lunga istorie a autoportretului, iar fotografia a îmbogățit acest gen.

De la apariția aparatului de fotografiat, autoportretistica a devenit un leitmotiv al picturii și fotografiei, având astăzi o greutate mai mare ca niciodată. Autoportretul funcționează ca un refugiu care permite artistului să aleagă detalii pentru sine.

Încă din secolul al V-lea, pictori ca Durer, Goya, Rubens sau Velasquez au experimentat autoportretul.

De citit și:

Autoportretul: narcisism sau explorare de sine? – Partea 1 (Ce este autoportretul?)

Autoportretul: narcisism sau explorare de sine? – Partea 3 (Narcisismul în Istoria Artei)

Autoportretul: Narcisism sau explorare de sine? – Partea 4 (Identitatea de sine)

Autoportretul: Narcisism sau explorare de sine? – Partea 5 (Reprezentarea vizuală)