Adevărul în fotografie: percepție, mit și realitate în epoca postmodernă

Simon Chaput

De la apariția ei, în sec. 19, fotografia a fost considerată modalitatea de a reprezenta obiectiv realitatea.

În prezent, manipularea imaginilor în diferite moduri, ridică întrebări legate de natura adevărului și a obiectivității. Ca toate formele de artă, fotografia manipulează realitatea pentru a dezvălui adevăruri care nu sunt evidente.

Fotografia este văzută ca o formă de artă postmodernă, iar postmodernismul afirmă că adevărurile nu durează și se modifică în funcție de cultură și de condițiile fundamentale și universale ale umanității. Aceste adevăruri sunt deseori exprimate în teme și arhetipuri mitice.

Știința, jurnalismul și arta folosesc mai mult legătura dintre mit și adevăr, cel mai des întâlnit fiind arhetipul mitic al formei: frumusețea. Toate aceste domenii, inclusiv știrile și fotografia documentară utilizează arhetipul frumuseții ca o conexiune spre adevăr. Totuși, frumusețea se bazează pe credințele unei culturi și nu definește neapărat adevărul. Înțelegerea adevărului fotografic depinde de toate celelalte adevăruri, cum ar fi cultura, credința, istoria și aspectele universale ale naturii umane.

De exemplu, o fotografie de știri, nu este doar o imagine interesantă care este folosită doar pentru a evidenția o poveste, ci, uneori este un mod de a transmite acea poveste care încorporează idei de adevăr, realitate, sisteme de valori culturale și induce un anumit mod de percepție.

Acum aproape 200 de ani, când a apărut fotografia, ea a fost văzută ca fiind un document perfect de a reda realitatea și subiectul. Tehnologia și dezvoltarea camerelor, au făcut ca fotografia să fie mai clară și realistă, iar faptul că ea a reușit să expună faptele vieții din spatele fațadelor și publicului, a devenit în scurt timp o mărturie credibilă a realității. S-a considerat că fotografii spun “adevărul” prin expunerea oamenilor într-o manieră nerecunoscută și sinceră.

Deși mulți fotografi de știri susțin că fotografiile lor reprezintă realitatea nedistorsionată, în realitate, există mari procese de manipulare în producerea și publicarea multor fotografii, un caz celebru fiind chiar National Geographic care într-una dintre reviste a modificat poziția piramidelor lui Keops pe copertă.

Un alt tip de manipulare are loc și în timpul procesului de captare a imaginilor, atunci când un fotograf alege subiectul, obiecte de recuzită, compune scena și utilizează de filtre pentru a schimba mesajul, proces care este foarte des utilizat în fotografia conceptuală.

Deci, o fotografie, deși presupune că descrie adevărul, poate implica de fapt o formă de manipulare atât a obiectului, cât și a mesajului, iar uneori ceea ce descrie ea, sunt felii de viață selectate și încadrate de fotograf. Fotograful are puterea de a alege ce aspect al realității dorește să reprezinte, atât în procesul de luare a fotografiei, cât și la postprocesare pentru publicare.

Totuși, din punct de vedere biologic se presupune că toată lumea percepe imaginile în același mod. Percepția se bazează pe funcțiile ochiului – lumina care intră și lovește retina, iar creierul interpretează impulsurile celulelor optice. Diferențele de percepție asupra imaginilor sunt cognitive și se referă la modul de interpretare al imaginii. De exemplu, oamenii din culturi diferite adesea nu vor fi de acord cu ceea ce văd, lucru care se întâmpla de cele mai multe ori și cu cei care fac parte din aceiași cultură.

Aceste diferențe de percepție se datorează senzațiilor care sunt transmise. Există diferențe între senzație și percepție, senzația reprezentând modul în care stimuli externi activează celulele nervoase ale organelor de simț, iar percepția se referă la procesul prin care creierul nostru dă sens acestor stimului în funcție de amintiri, indicii, sugestii și modului de cunoaștere a lumii. Percepția nu este doar răspunsul creierului la stimuli, ci o interpretare bazată pe diverse indicii culturale care se bazează pe semne pentru a indica anumite semnificații. Un exemplu ar fi, semnele simbolice, cum ar fi alfabetul care sunt semne de sunete care cuprind modele de vorbire.

Această înțelegere a semnelor culturale crează o confuzie atunci când dorim să studiem cum oamenii percep fotografiile. O fotografie fiind atât un obiect în sine, cât și un transmițător de mesaje prin utilizarea semnelor.

Ideea că există adevăruri absolute, ne-a însoțit de-a lungul timpului. Filozoful grec Platon, a promovat ideea unor adevăruri finale atunci când și-a susținut noțiunea despre forme ideale. Totuși, Platon a emis ipoteza că omenirea nu ar putea niciodată să posede în mod tangibil forme ideale, iar această noțiune despre realitate există doar în mintea oamenilor.

Filozofia relativistă explică că adevărul este un produs al culturii care se modifică în timp, iar ea este o convingere centrală a postmodernismului. Conform postmoderniștilor percepțiile noastre sunt văzute ca fiind imperfecte, deoarece experiența noastră este pătată de încercările noastre de a transmite această realitate a noastră către alții.

Posmodernismul nu a fost atins doar de fotografie, ci provine din marxism, semiotică, poststructuralism, feminism și psihanaliză. Modernismul are aceleași rădăcini, ceea ce dă sens postmodernismului ca reacție împotriva modernismului, dar credința de baza a moderniștilor se referă la originalitatea, progresul și puterea individului ca entitate.

Modernismul folosește mesajul simbolic al imaginilor și are o perspectivă mult mai optimistă de cât o face postmodernismul. Conform modernismului, nu suntem închiși de cultură și trăim din cultură, ceea ce ne permite să vedem și învățăm mai mult pentru a ne extinde orizonturile.

Indiferent de poziția celor două curente, o calitate a artei și fotografiei este că încearcă reprezentarea frumuseții.